Conexiuni

O conexiune QUIC este o singură conversație între două sisteme QUIC. Stabilirea conexiunii QUIC combină negocierea versiunii cu handshake-urile criptografice și de transport pentru a reduce timpii de încărcare.

Pentru a trimite efectiv informații prin acest tip de conexiune, unul sau mai multe fluxuri trebuie să fie create și folosite.

ID-ul conexiunii

Fiecare conexiune deține un set de identificatori, sau ID-uri de conexiune, iar fiecare dintre ei poate fi folosit pentru a identifica o conexiune. ID-urile de conexiune sunt alese independent de capetele conexiunii; fiecare capăt alege ID-urile pe care le folosește celălalt capăt.

Funcționalitatea principală a acestor ID-uri de conexiune este să se asigure că schimbările de adresare ale protocoalelor din layere-le de dedesubt (UDP, IP și mai jos) nu cauzează ca pachetele unei conexiuni QUIC să fie livrate către un alt sistem.

Profitând de ID-uri, conexiunile pot, deci, migra între adrese de IP și interfețe de rețea în moduri în care TCP nu putea. De exemplu, migrația permite ca download-uri în curs de desfășurare să se mute de la o conexiune la o rețea celulară la una mai rapidă peste wifi atunci când utilizatorul își aduce device-ul într-un loc care oferă wifi. Similar, download poate continua peste rețeaua celulară dacă cea wifi devine indisponibilă.

Port-urile

QUIC este construit peste UDP, așa că un număr de port pe 16 biți este folosit pentru a diferenția conexiunile primite.

Negocierea versiunii

O cerere de conexiune QUIC venită de la o aplicație-client o să îi spună server-ului ce versiune de protocol QUIC vrea să folosească, iar server-ul va răspunde cu o listă de versiuni din care aplicația poate alege.