Vă mai aduceți aminte de HTTP/2?
Specificația HTTP/2, RFC 7540, a fost publicată în mai 2015, iar, de atunci, protocolul a fost implementat și publicat la o scară largă pe internet și pe World Wide Web.
La începutul lui 2018, aproape 40% din primele 1000 de pagini de internet din lume rulau pe HTTP/2, aproximativ 70% din toate cererile HTTPS făcute de Firefox primeau răspunsuri HTTP/2, iar toate browsere-le, servere și proxy-uri ofereau suport pentru el.
HTTP/2 rezolvă o multitudine de neajunsuri ale HTTP/1 și, o dată cu introducerea celei de-a doua versiuni a HTTP, utilizatorii se pot opri din a folosi unele metode neoficiale menite să rezolve aceste neajunsuri. Câteva dintre aceste metode sunt destul de dificile pentru programatorii web.
Una dintre funcționalitățile principale ale HTTP/2 este că se folosește de multiplexing, astfel încât mai multe fluxuri logice sunt trimise peste aceeași conexiune TCP. Acest lucru face ca totul să se întâmple mai bine și mai repede. Efortul pentru controlul congestionărilor este mai bun, iar utilizatorii au posibilitatea să folosească conexiunile TCP mult mai bine și, deci, să satureze corespunzător lărgimea de bandă. Astfel, conexiunile TCP sunt active mai multe, ceea ce este bine pentru că ajung la viteza maximă mult mai frecvent ca înainte. Compresia headere-lor ajută conexiunile să folosească mai puțină lărgime de bandă.
Prin HTTP/2, browsere-le folosesc, de obicei, o conexiune TCP pentru fiecare host, în loc de cele șase conexiuni folosite în trecut. De fapt, tehnicile de contopire și "desharding" ale conexiunilor, folosite cu HTTP/2, pot reduce numărul de conexiuni și mai mult de atât.
HTTP/2 a reparat și problema pe care protocolul o avea cu blocarea vârfului stivei (head of line blocking), în urmă căreia clienții trebuia să aștepte ca prima cerere din stivă să fie finalizată înainte ca următoarea cerere să poată fi trimisă.
Last updated
